În domeniul videochatului zilele proaste la serviciu sunt o raritate. Este plăcut să discuți cu membri platformelor de videochat, iar când vine vorba de ajutor și asistență, noi, cei de la CamStars Studio, cel mai bun studio de videochat din București facem tot posibilul ca modelele noastre să aibă parte de toată susținerea necesară. Astfel, dintr-o sută de zile lucrate, se poate întâmpla să ai una sau două mai puțin extraordinare, dar chiar și în această eventualitate am compus o listă de sfaturi care să te ajute să treci mai ușor peste situațiile neplăcute.

Ce să faci după o zi mai puțin reușită în studioul de videochat?

#1 Convinge-te că a fost vorba de o experiență singulară

În general, ceea ce îți poate strica ziua ca model de videochat este o conversație mai puțin plăcută cu unul din clienți. Nu se întâmplă des, dar ca și în viața reală, există cazuri când întâlnești oameni cu care nu te potrivești și cu care dacă nu faci click de la început, nici nu poți purta o conversație satisfăcătoare. Dar orice s-ar întâmpla, trebuie să realizezi că experiența ta nu este un capăt de lume, i se putea întâmpla oricui și șansele să se repete cu aceeași persoană sunt aproape nule.

#2 Citește sau joacă un joc video care să-ți distragă atenția

După o întâmplare neplăcută la locul de muncă, fă tot posibilul să dai uitării cât mai repede întâmplarea. Mai ales dacă este vorba de un lucru care nu depinde de tine, tot ce ai de învățat în urma sa este că și pe viitor în astfel de cazuri trebuie să-ți păstrezi calmul și să lași timpul să vindece lucrurile de la sine. Astfel, odată întoarsă acasă alege o carte care să te țină în suspans, urmărește un film care îți place sau joacă-te un joc video satisfăcător. Cu mintea ocupată, te vei simți mai bine în mai puțin de câteva ore.

#3 Fă o baie fierbinte

Dacă ai avut un conflict cu unul din clienții tăi, acest lucru se poate datora și stresului. Poate că nici măcar nu a fost vina vreunuia dintre voi, ci doar ești prea tensionată ca să mai funcționezi normal și de aceea te-ai înfuriat. Așa că încearcă imediat ceva care să te relaxeze și dacă nu ai altceva la îndemână, pur și simplu umple cada cu apă fierbinte, adaugă spumă și sare de baie și bucură-te de câteva clipe de răsfăț în care să petreci timp tu cu tine.

#4 Mănâncă ceva dulce și bun

Poate că nervozitatea ta este și un efect secundar al glicemiei mici. De aceea, ca să-ți revii, gustă dintr-o bucățică de ciocolată neagră, bea o limonadă îndulcită cu miere sau mănâncă un fruct dulce și copt. Rezultatele se vor simți imediat și după tratamentul apetisant te vei simți din nou revigorată și plină de energie ca înainte de situația cu pricina.

#5 Fă o plimbare de una singură

Dacă ai avut o zi grea la muncă, în loc să sari în primul mijloc de transport către casă, mergi pe jos câteva stații ca să-ți lipezești gândurile. Activitatea fizică îți pune sângele în mișcare, iar timpul petrecut de una singură îți dă ocazia să analizezi la rece ceea ce s-a întâmplat. Uneori, o astfel de metodă este mai bună chiar decât discuția aprigă cu o prietenă care în mod subiectiv ți-ar lua partea și te-ar învrăjbi și mai mult împotriva celui cu care te-ai certat.

#6 Ascultă muzică

Dacă îți plac melodiile cu multe versuri și cu o poveste captivantă acompaniată de note, atunci ascultă muzică atunci când ești nervoasă. Concentrându-te pe altceva decât pe ceea ce ți-a provocat starea de rău îți va fi din ce în ce mai simplu să uiți de stres și să te întorci din nou la ceea ce contează.

#7 Culcă-te puțin

După ce te-ai mai liniștit, dacă te simți calmă și din nou stăpână pe tine, fă întuneric și liniște în cameră și dormi puțin. Astfel ți se vor limpezi și mai mult gândurile, iar după somn te vei simți din nou ca și cum nimic nu s-a întâmplat.