Bună! Eu sunt Ruxi și sunt model de videochat la CamStars Studio. Îmi pare bine să te cunosc și îți urez bun venit pe acest site! Probabil că vom fi colege și în calitate de “prima venită” aș vrea să-ți povestesc despre cinci situații tragicomice prin care am trecut în prima zi ca model de videochat din cauza lipsei de experiență, pentru ca tu să eviți astfel de experiențe și să poți învăța din greșelile mele și nu din ale tale.
 

#1 Am copiat-o pe Angelina Jolie

 
Nu mă întreba ce era în capul meu în prima zi de muncă de mi se părea că toți bărbații de pe acest pământ iubesc o singură femeie, pe Angelina Jolie. Așa că deși nu am nimic în comun cu ea, m-am pictat în așa fel încât să aduc cât mai mult cu doamna Smith, dar în realitate am ajuns să semăn mai degrabă cu Maleficent. Și dacă aș fi mers până la capăt cu cosplay-ul, probabil că aș fi avut mai multe șanse de reușită. Dar cu un chip care nu se potrivea deloc cu restul corpului meu, după câteva conversații ratate, mi-am dat seama că bărbații caută să vorbească cu femei cât mai naturale și am renunțat până la urmă la machiajul pretențios.
 

#2 M-am afișat în fața camerelor cu etichetele netăiate

 
Mi-am făcut în minte un milion de scenarii în legătură cu apariția mea în fața camerelor ca un înger Victoria’s Secret. Și fără să exagerez, mi-am cumpărat cel puțin 5 seturi de lenjerie și neglijeuri cu care să arăt fabulos în prima mea zi live. Dar în focul pregătirilor și prea concentrată pe felul cum arăt, am uitat de câteva etichete ale noilor produse și abia când un client mi-a atras atenția că aproape poate să citească cât am dat pe sutien, am realizat ce mă tot gâdila de câteva minute.
 

#3 Am încercat să fiu amanta pasională din filme

 
Întotdeauna am crezut că bărbaților le place să fie lăudați și să li se spună lucruri care să-i flateze. Așa că înainte de prima zi de muncă mi-am dezvoltat vocabularul cu cele mai pasionale expresii pe care le-am putut găsi pe internet, în limba engleză. Mi-am notat pe cele mai fierbinți dintre ele și le-am repetat de cel puțin câteva mii de ori în fața oglinzii. Dar când am ajuns față în față cu primul client, ghici ce? Nu am găsit nici măcar o singură ocazie în care să-mi folosesc trucurile. Pur și simplu ceea ce vezi la televizor nu se potrivește cu realitatea și când în sfârșit am făcut abstracție de cadru și am început să-l lingușesc pe cel din fața mea, m-am trezit respinsă.
 

#4 M-am vândut pe nimic

 
Prima oară am crezut că la videochat trebuie să te dezbraci ca să faci bani. Așa că am renunțat numaidecât la sutien și abia așteptam să văd cum se vor se strânge banii. Însă niciun bărbat nu este interesat de ceea ce poate obține ușor și atunci succesul strategiei mele a fost zero. Dar recunosc că mi-a luat ceva până să realizez care este problema. Când ești la început, ai impresia că toți bărbații nu folosesc studiourile de videochat decât ca să vadă femei dezbracate. Dar acest lucru este total fals deoarece dacă doar asta și-ar dori, ar putea să vadă câteva din milioanele de filme gratuite și să obțină satisfacție fără a fi nevoiți să plătească nimic. În realitate bărbații nu vor să vadă doar modele goi, ci vor să cucerească și să stea de vorbă cu o femeie frumoasă care nu se dezvăluie tuturor cu una cu două și care le poate insufla un oarecare sentiment de victorie.
 

#5 Am vrut să renunț

 
În prima zi cred că am stat câteva ore în fața camerei fără să câștig nimic. Pur și simplu nimic din ce încercam nu dădea roade și nu găseam pe nimeni interesat să plătească pentru o conversație cu mine. De aceea la un moment dat chiar am ieșit din cameră plângând, cu gândul să nu mă mai întorc niciodată într-un astfel de loc. Mi-am spus că munca de model nu este de mine și niciodată nu voi putea câștiga bani din așa ceva. Dar m-am întâlnit cu unul din trainerii companiei care m-a invitat să iau loc câteva minute și să stăm de vorbă ca între prieteni. Mi-a spus că nu sunt prima fată care a vrut să renunțe la videochat în prima zi de muncă și chiar și modelele de top au avut astfel de momente de cumpănă.
 
De asemenea, pe cel mai sincer ton pe care l-am auzit vreodată la cineva cu mai multă experiență, mi-a spus că știe că-mi înțelege situația și știe că nu-mi este ușor. Dar a ținut să mă reasig ure și că nu mă presează nimeni, iar dacă mă răzgândesc vreodată, ușa studioului este mereu deschisă. În plus, înainte să plec m-a pus să mai promit că voi mai încerca măcar o singură dată, dar de data asta nu încercând să fiu altcineva, ci pur și simplu eu. Și ce să vezi? M-am întors în fața camerelor, am inspirat adânc și mi-am așteptat clientul ca pe cineva drag pe care nu l-am mai văzut de multă vreme și în următoarele momente am ajuns să fac primii mei bani din videochat.